Uniunea Europeană prin instituțiile sale este, în adevăratul sens al cuvântului, cea mai importantă și benefică alianță interstatală de care continentul s-a bucurat vreodată. Datorită ei ne bucurăm nu doar de o epocă de aur ci și de o direcție sănătoasă știind că vom continua să pășim către o lume mai bună. Metaforic, ea reprezintă încoronarea democrației ca formă de guvernământ emblematică pentru continentul european. Ea semnifică, pentru mulți, un prestigiu de o importanță ieșită din comun dar și o asociere indisolubilă între popoare, libertate și prosperite. Uniunea Europeană este dovada clară că o formă suprastatală de conviețuire și conlucrare între state cu istorii comune profund beligerante poate exista.
Tocmai pentru că suntem conștienți de toate acestea privim cu regret modul în care lucrurile continuă să se desfășoare. Pare-se că nivelul de incertitudine pe continentul european a atins cote maxime iar valurile extremiste continuă să perturbe și mai mult liniștea. Plecând de la ascensiunea prometeică a partidului AfD în Germania, dezastruoasele înlănțuiri de evenimente ce au avut loc de curând în Franța și până la revitalizarea „imperiului Austro-Ungar” sub forma noului grup din Parlamentul European condus de prim-ministrul Ungariei Viktor Orban, putem lesne concluziona că intrăm într-o nouă eră.
Dintre cele menționate mai sus, grupul europarlamentar „Patrioți pentru Europa” are potențialul să devină cea mai considerabilă forță antidemocratică. Constituit recent, el a acționat ca o rampă de lansare și un potențial spațiu de coagulare a interesele șoviniste ale multor partide de extremă dreapta din state membre ale Uniunii Europene. Privim cu și mai multă tristețe faptul că membrii săi fac parte aproape în integralitatea lor și din Alința Nord-Atlantică. Această apartenență este îngrijorătoare tocmai prin prisma faptului că mesajul comun al tuturor acestor partide coincide de regulă cu o aliniere estică, pro-rusă, mai curând decât cu una occidentală. Dacă vor continua să câștige teren, conceptul unei Europe în care puternica flacără democratică stă să se stingă ar putea reflecta cel mai bine realitatea.
Interferențele externe, cu precădere rusești, au înțeles că a influența masele spre a vota partidul care să le reprezinte cel mai bine interesele este o sarcină mult prea dificilă. Soluția identificată de către acestea este manipularea cetățenilor pentru a înscăuna un dictator și prin el o nouă autocrație. În acest fel, longevității partenerului/supusului strategic îi este atribuită certitudinea. Unii dintre noi susțin că democrația este precursorul autocrației iar evenimentele de astăzi reflectă, din păcate, acest lucru. Stau martore acestei afirmații luptele pentru putere din Parlamentul European.
Evoluția clară a intereselor extremiste denotă fără nicio urmă de dubiu că se impune o nouă cale de acțiune. Aceasta trebuie însă să fie eminamente democratică. Prin urmare, responsabilitatea principală de a o prezerva ne aparține cu desăvârșire. Constatarea conform căreia orice candidat ales democratic s-ar putea să aibă alte interese în minte ne determină să fim și mai prezenți în tot ceea ce înseamnă politic. La sfârșitul zilei, pusă în balanța utilității, a fi apolitic servește considerabil mai mult, în perspectivă, potențialului despotic. Participarea prin pasivitate este, se pare, la fel de relevantă ca întotdeauna.
Acestea fiind spuse, prin prisma faptului că Parlamentului European i se atribuie, printre altele, rolul de a legifera, ne putem aștepta la o plenitudine de dificultăți ideologice și culturale în anii ce vor urma. Putem stopa acest curent doar dacă „punem osul la treaba” și ne dedicăm timpul și resursele interesului superior al democrației după cum și ea, la rândul ei, a contribuit substanțial și dezinteresat progresului nostru economic și social.
Lasă un răspuns