Apăsați ESC sau (x) pentru a închide

În căutarea politicianului integru – adaptare actuală a lupții cu morile de vânt

În orice democrație reprezentativă, pe lângă abilitățile personale, profesionale și de lider pe care le posedă candidatul (abilități care de multe ori lipsesc cu desăvârșire în rândul politicienilor noștri), acesta are nevoie și de un grad de încredere ridicat. Candidatul este ales pe o durată de timp în calitate de mandatar al intereselor electoratului. Drept urmare, principala sa sarcină este să rămână integru în raport cu felul în care s-a prezentat poporului și să își mențină această calitate pe tot parcursul mandatului.

Știm cu toții că de prea multe ori această fidelitate își are sfârșitul chiar în primul moment de după câștigarea alegerilor. De la mulți dintre cei aleși nici măcar nu putem pretinde a ști motivele subiective și intelectuale pentru care se află acolo. Poate cunosc, în cel mai bun caz, minimal politica și direcția de partid dar ce reprezintă și din ce motive vor să fie aleși? Dacă partidul are o identitate politică dar politicianul aflat pe listele de candidați nu o are, ce votăm de fapt – individul sau partidul? Dacă votăm persoana, atunci democrația mai are o șansă. Dacă votăm în schimb partidul, poate avea loc o discuție.

  1. Este partidul compus din persoane integre care stăpânesc fenomenul administrației publice și al politicii? În caz afirmativ, votăm deci atât partidul, cât și politicianul. În acest prim scenariu democrația își păstrează suflul. Ideologia politică a partidului coincide cu viziunea membrilor săi, politicienii modelând-o respectând sensul compasului politic pe care îl adoptă;
  2. Partidul este doar un cumul de oameni prefăcuți a căror apartenență la grup nu este de natură intelectuală ori având interesul local sau național la suflet ci este mai curând justificată de interesul personal ce dictează dorința de a obține diverse beneficii.

Credem că în prezent, în România, ne aflăm în cea de-a doua situație. Pe cât de trist este, pe atât de adevărat. Problema majoră inerentă sistemului politic eminamente partizan este că puterea de rațiune (hotărâtoare) se află în mâinile celor puțini. Ei stăpânesc informațiile și pot menține aparențele, satisfăcându-și interesele prin diferitele identități trecătoare de pe listele electorale, păpuși prin excelență.

Direct influențat de premisa prezentată mai sus, recentul act normativ adoptat – OUG 21/2024 – le permite acelor figuri momentare să își manifeste lipsa de coloană vertebrală prin trădare, migrând de la un partid la altul cu un unic scop în minte, acela de a își maximiza șansele de a fi aleși/realeși în funcție.

În opinia noastră, acest comportament este anormal. Putem înțelege o migrare izolată, justificată profund de motive certe și temeinice. Oricine are dreptul ca în parcursul carierei sale să pivoteze, să se redescopere ori să își schimbe perspectiva personală asupra unor aspecte importante. Nu criticăm acest fenomen întrucât este unul natural. Ceea ce ni se pare curios este numărul ridicat de astfel de migrări, conform unui studiu publicat recent[1].

Se pare că în acest an sute de persoane au schimbat partidul. Mai exact, 415 astfel de primari vor candida din partea altui partid decât cel care i-a propus în 2020. Este un număr halucinant de mare și ridică un semnal de alarmă important – cel puțin acești primari și-au câștigat funcțiile în care se află mințindu-și electoratul, încrederea acordată lor neînsemnând nimic altceva decât o sursă de a obține acele beneficii despre care aminteam mai sus.

Una peste alta, lipsa de integritate și moralitate a celor mai mulți candidați români precum și ascensiunea inteligenței artificale în absolut tot ce înseamnă promovare și prezență în spațiul virtual pot la fel de bine reprezenta sfârșitul adevărului obiectiv. Fluxul de informații cel mai probabil false va fi abundent, suficient de mare încât să acapareze veridicitatea puținei informații aruncate în spațiul public, indiferent de natura ei (bună sau rea). Observațiile prezentate în acest articol pun în scenă comportamentul nedemocratic al politicienilor noștri, atitudine care nu ar trebui vreodată tolerată, darămite acceptată ca status quo.

[1] Migrația primarilor la alegerile locale din 2024 | Expert Forum

Comentarii (394)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *