Presa este probabil una dintre cele mai importante realizări ale societății noastre. Revoluția cognitivă ori, după cum Yuval Noah Harari o numește, „pomul cunoașterii” ne-a oferit abilitatea de a comunica clar și explicit, deci de a transmite unul altuia informații prețioase despre mediul înconjurător. Presa și implicit știrile sunt o consecință naturală a acestui fapt. Utilitatea ei este incontestabilă, asigurând printre altele și integritatea politică a aleșilor noștri.
Tema prezentului articol este aceea de a vedea dacă, în ceea ce privește democrația, aceasta are un impact pozitiv ori negativ asupra alegerilor. Ne întrebăm unde tragem linia între relatarea obiectivă a datelor și propaganda politică sau chiar atacurile nominale directe și, subliniem, nefondate mascate în spatele „libertății presei”. Democrația în forma sa pură presupune o analiză intrinsecă personală a fiecărui cetățean în parte. Pentru a realiza această sarcină, avem nevoie de informații, bune și rele, despre potențialii candidați precum și despre politicile pe care le promovează. După cum spuneam, presa joacă un rol fundamental în acest sens și, cu atât mai mult, asigură verticalitatea acelor politicienilor arogându-și postura de ghilotină atunci când „calcă strâmb”. Cu toate acestea, reiterăm condiția sine qua non a distribuirii informațiilor – obiectivitatea.
În universul juridic se pune următoarea problemă – o persoană se face vinovată la momentul acuzei ori al condamnării? În teorie, principiul prezumției de nevinovăție ne învață că imaginea persoanei rămâne nealterată până la momentul hotărârii definitive și irevocabile. Practic și societal, lucrurile stau altfel. Presiunea socială este pe atât de mare pe cât are adepți în spatele său. În această ordine de idei, după cum bine știm cu toții, subliminalul joacă un rol vital în această mare schemă a manipulării. Principalul motor al alocării de astfel de etichete este presa.
În spiritul presiunii sociale mai sus menționate, necesarul minim pentru a o augmenta este sădirea unui sâmbure al dubiului, a unei sămânțe a discordiei. Așadar, un atac vizibil și transparent nu este nici măcar imperativ. Pentru a obține efectul scontat, cei interesați pot crea retorici și dezbateri unde, fără a exprima concret, expres, un anumit mesaj, îl pot promova subliminal dând naștere unui fir narativ la al cărui deznodământ ajungem chiar noi, publicul spectator, nefiind conștienți de faptul că am fost cu măiestrie ghidați în acea direcție. Ne întrebăm de ce unele surse de știri, indiferent de platforma pe care se află, par uneori că atacă cu precădere o grupare sau o persoană? Pentru că exact asta se întâmplă. Concluzia este deci una simplă – condiția imperativă și necesară a obiectivității este încălcată. Dacă cea de-a doua condiție aflată pe picior de egalitate primei este cea a veridicității informației, coroborat cu argumentarea anterioară privind crearea dubiului prin intermediul speculei, atunci și ea este adeseori încălcată. Nu întâmplător, conform unui studiu realizat de Institutul Reuters, nivelul de încredere al românilor în știrile noastre este unul dintre cele mai mici din Europa[1].
În concluzie, răspunderea de a informa publicul în contextul democrației este una uriașă. Asemenea abateri dăunează grav democrației, cu atât mai mult când sunt comise cu intenție. Prin urmare, nu putem decât să ne întrebăm – a devenit presa un mijloc către un scop urmărit de grupuri de interese aflate în razboi unele cu celelalte? Pe scurt, da, cel puțin uneori. Facem simultan apel la obiectivitatea și integritatea știrilor dar și la atenția și capacitatea cetățenilor de a distinge informația utilă de propagandă, după propria lor judecată. Presa nu este un „creator de regi” ci se află exclusiv în slujba publicului. Cei implicați în strângerea, filtrarea și redarea informațiilor sunt rugați să nu uite acest lucru.
[1] Overview and key findings of the 2024 Digital News Report | Reuters Institute for the Study of Journalism (ox.ac.uk)
Lasă un răspuns